duminică, 9 iulie 2017

In primul rand am intrat pe google si am intrat pe un site si am descarcat o poza cu un coleg de al meu, apoi am scos o poza dupa net cu un tigru si am pus colegul langa ea .

luni, 10 aprilie 2017

Corectare

Astazi domnul diriginte n-ea dat de corectat un text. Lam corectat in Word Office si dupa l-am salvat si am postato pe blogger

Tehnoredactarea

Tehnoredactarea propriuzisă a documentului se face după câteva reguli de aur care duc la înlăturarea problemelor de aşezare în pagină (după cum se ştie Microsoft Word este un mediu de tehnoredactare inteligent şi cu o deosebită personalitate, astfel că, dacă dorim ca documentul nostru să arate aşa cum vrem noi, şi nu aşa cum vrea el, trebuie respectate câteva reguli).
Regula 1: Pe toată durata tehnoredactării trebuie să fie activată opţiunea ¶ (pi). Această opţiune este afişată de Microsoft Word în mod implicit în bara de unelte (uneori este pliată sub semnul unei săgeţi cu vârful în jos, aflată tot în bara de unelte), în partea de sus a ferestrei Word. Explicaţie: această opţiune ne ajută să vedem, sub forma unor simboluri convenţionale, elementele speciale de tehnoredactare, care, în mod normal, nu apar la tipărire (spaţiu, tab, enter, page break, column break, şi alte câteva).
Neactivarea acestei opţiuni implică surprize neplăcute la formatarea de text, paragraf, etc, deoarece pot apare (şi apar aproape sigur) elemente speciale nedorite (şi neobservate), rătăcite prin document.
Regula 2: Este total contraindicată spaţierea folosind repetat tasta Space (spaţiu). Explicaţie: majoritatea începătorilor sunt tentaţi să folosească prima soluţie, pe care o descoperă singuri, dar şi cea mai proastă, aceea de a face aliniate, sau alte spaţieri, folosind tasta Space. După o muncă titanică, a începătorului”, pentru tehnoredactarea unui document voluminos, se face simţită necesitatea reconfigurării documentului (formatul documentului, formatul textului, formatul paragrafelor sau chiar formatul figurilor sau al tabelelor), lucru care duce la dezordonarea totală a întregului document. Deci, începătorul nostru o ia de la capăt, o dată, şi încă o dată, şi tot aşa, până când îi trece prin cap să renunţe sau să se mulţumească cu o variantă de compromis.
Regula 3: Pentru Introducerea în text a formulelor de orice formă, a notaţiilor cu indici de orice fel se recomandă folosirea editorului de ecuaţii. Editorul de ecuaţii este un modul opţional al mediului Microsoft Word care trebuie instalat în mod explicit (nu se instalează în mod default) la instalarea programului Word. Dacă editorul de ecuaţii a fost instalat, atunci el poate fi găsit în meniu la

Explicaţie: Scrierea formulelor sau a notaţiilor folosind text simplu poate duce la eronarea acestora când se face formatarea ulterioară a textului. Deoarece nu se poate spune niciodată cu siguranţă că nu va mai fi necesară o reformatare a textului se recomandă folosirea editorului de ecuaţii, care este imun la formatarea de text.
Regula 4: Pentru aranjarea în pagină a figurilor şi a formulelor multiple, împreună cu referinţele acestora, se recomandă plasarea acestora în tabele fictive. Un tabel pate fi introdus cu uşurinţă, folosind iconiţa Insert Table din bara de unelte. Tabelul cu linii vizibile poate fi transformat în tabel cu linii invizibile (doar la tipărire, în document se vor vedea cu linii gri) cu ajutorul iconiţei No Border din bara de unelte. Explicaţie: Formulele şi figurile sunt elemente care necesită ancorare. Ancorarea este un proces de fixare flexibilă pe care îl face automat mediul Microsoft Word, fără ca utilizatorul să aibă un control deplin asupra acestui proces. Pentru a evita dispariţia miraculoasă a unor formule sau figuri, din locurile unde ar fi trebuit să fie, se recomandă plasarea acestora în tabele fictive. Nerespectarea acestei reguli poate duce la dispariţii miraculoase sau la modificarea necontrolată a poziţiilor unor formule sau figuri, în faza de aranjare în pagină a documentului.

  • Folosiţi întotdeauna formatul de pagină A4. Acest lucru vă scuteşte de probleme la imprimare datorită diferenţelor de lungime şi lăţime între formatul A4 şi Letter (formatul implicit al Word-ului). Pentru a verifica acest lucru mergeţi în meniul File - Page Setup.
  • Pentru indentarea unui paragraf nu folosiţi tasta spaţiu. Folosiţi instrumentele de pe rigla ajutătoare de sus sau mergeţi în meniul Format - Paragraph.
  • Când ajungeţi la finalul rândului şi mai aveţi text de introdus, nu tastaţi Enter. Tastaţi Enter doar la finalul unui paragraf. Acest lucru vă ajută atunci când mutaţi textul dintr-o parte într-alta a documentului.
  • Înaintea semnelor de punctuaţie (punct, virgula, două puncte şi punct şi virgula) precum şi înaintea parantezelor de închidere şi ghilimelelor de închidere nu se lasă un spaţiu, ci după acestea.
  • Înaintea parantezelor de deschidere şi ghilimelelor de deschidere se lasă un spatiu, iar după acestea nu se lasă spaţiu.
- See more at: http://www.competentedigitale.ro/word/word10.php#sthash.SwKaKrRq.dpuf

  • Folosiţi întotdeauna formatul de pagină A4. Acest lucru vă scuteşte de probleme la imprimare datorită diferenţelor de lungime şi lăţime între formatul A4 şi Letter (formatul implicit al Word-ului). Pentru a verifica acest lucru mergeţi în meniul File - Page Setup.
  • Pentru indentarea unui paragraf nu folosiţi tasta spaţiu. Folosiţi instrumentele de pe rigla ajutătoare de sus sau mergeţi în meniul Format - Paragraph.
  • - See more at: http://www.competentedigitale.ro/word/word10.php#sthash.SwKaKrRq.dpuf

    marți, 4 aprilie 2017

    Socializarea

    In data de 04.04 2017 domnul diriginte ne-a dat sa scriem despre aplicatie de socializare ... Eu cred ca aplicatia de socializare  cand vrei sa intri pe ceva, pe facebook . De obicei eu stau pe telefon ca ma simnt mai comod. Eu mai mult stau pe calculator doar cand ma joc,

    luni, 16 ianuarie 2017

    Cum am procedat ;
    Am intrat pe google si am descarcat o inagine cu imprimanta
    Dupa aceea am pus-o pe o pagina noua si am aplicat niste dreptunghiuri albastre peste care am trasat niste patrate albe
    Dupa aceea am facut acelasi lucru si in dreapta